LIMBA

ro

en

URMĂRIȚI-NE PE

Acumen Integrat » Măsurarea Performanței » Chestionarele de evaluare a satisfacției angajaților

Chestionarele de evaluare a satisfacției angajaților


Chestionarele de evaluare a satisfactiei angajatilor

Satisfacția angajaților și implicarea emoțională a acestora sunt aspecte asupra cărora organizațiile se concentrează și pe care le evaluează cu scopul de a afla care este părerea angajaților referitor la diferite probleme legate de organizație, activitatea acesteia sau locul lor de muncă, probleme pe care angajații nu le-ar evidenția altfel, de frică să nu se compromită sau să-ți piardă slujba. Un instrument extrem de util care poate ajuta managerii la măsurarea nivelului de satisfacție a angajaților și la colectarea de informații în acest sens este chestionarul de evaluare a satisfacției angajaților.

Motivele pentru care departamentele de resurse umane utilizează aceste chestionare sunt variate. Chestionarele de evaluare a satisfacției angajaților pot reprezenta:

  • Un instrument de feedback – chestionarele de evaluare sunt unul dintre cele mai eficiente și mai accesibile mijloace prin care o organizație poate primi feedback direct de la angajați; printr-un astfel de chestionar se poate afla opinia angajaţilor despre organizația pentru care lucrează și activitatea acesteia;
  • Un barometru care indică nivelul de satisfacție a angajaților;
  • Un instrument care ajută conducerea să înțeleagă fluctuația de personal și variația acesteia.

Indiferent de aspectele asupra cărora se concentrează, chestionarele reprezintă un instrument accesibil și ușor de utilizat pentru efectuarea unei cercetări privind satisfacția angajaților. Cu toate acestea, uneori cu cât abordarea pare mai ușoară, cu atât este mai dificil să se obțină un rezultat bun, în acest caz, un chestionar eficient și de calitate.

În continuare sunt prezentate unele aspecte ce ar trebui luate în considerare pentru a crea un chestionar eficient, care poate oferi organizațiilor informații relevante legate de implicarea emoțională a angajaților. Astfel, pentru a crea un chestionar de evaluare a satisfacției angajaților organizațiile ar trebui:

  • Să definească obiectivul chestionarului și să îl formuleze într-un mod cât mai clar și mai precis posibil;
  • Să creeze chestionare scurte și simple – în acest mod, completarea chestionarelor nu durează mult timp, iar acestea pot aduce un număr mare de respondenți;
  • Să acorde atenție modului în care sunt formulate întrebările – acestea trebuie să servească scopului stabilit, să nu fie ambigue, să nu fie nici prea generale, dar nici foarte restrictive;
  • Să păstreze confidențialitatea – respectarea confidențialității angajaților este un element important deoarece aceștia ar putea avea rețineri în a-și exprima anumite opinii de frica repercusiunilor pe care acestea le-ar putea avea dacă se cunoaște identitatea lor;
  • Să identifice factorii care influențează implicarea emoțională a angajaților – acest lucru  ajută și în a decide cum și asupra căror aspecte trebuie să se concentreze strategiile și acțiunile de îmbunătățire a implicării angajaților;
  • Să acționeze în baza rezultatelor – odată ce chestionarul a fost completat, iar rezultatele au fost centralizate, managerii trebuie să utilizeze informațiile astfel obținute pentru a dezvolta o strategie care să ajute în abordarea problemelor identificate.

Chestionarele de evaluare a satisfacției angajaților sunt într-adevăr niște instrumente eficiente de măsurare, dar acestea nu fac decât să identifice starea curentă a implicării angajaților în cadrul unei organizații. După cum este menționat într-un raport al fundației Society for Human Resource Management, pentru a avea rezultate pozitive în ceea ce privește implicarea emoțională a angajaților, organizațiile nu ar trebui să se limiteze exclusiv la aceste chestionare. Organizațiile ar trebui să implementeze o strategie care să permită managerilor să ia deciziile potrivite și să acționeze corespunzător pentru a îmbunătăți nivelul de implicare emoțională a angajaților.

Recomandări
Profită şi înscrie-te la cursul „Implementarea şi Optimizarea Programelor de Implicare Emoțională a Angajaţilor” (30 octombrie 2014, București) pentru a dobândi competențele necesare înțelegerii factorilor care influențează implicarea angajaților, etapelor măsurării gradului de implicare emoțională și proceselor de îmbunătățire a nivelului de implicare a angajaților.

Beneficiile participării:

  • Înțelegerea procesului de implicare emoțională a angajaţilor și deprinderea abilitaților de a implementa un astfel de proces în propria organizație;
  • Aplicarea în practică a metodelor și instrumentelor de măsurare și planificare a implicării angajaţilor;
  • Înțelegerea rolului planului de acțiune, a programelor de formare și a altor eforturi în implicarea angajaţilor;
  • Identificarea etapelor care pun în dificultate implementarea programelor de implicare emoțională și metode de abordare a acestor situații;
  • Studii de caz: cele mai bune practici din domeniu.

Informații despre curs și înscrieri:
http://www.acumenintegrat.ro/cursuri/cursuri-deschise/implementarea-si-optimizarea-programelor-de-implicare-emotionala-a-angajatilor/
http://www.indicatorideperformanta.ro/premium/training/implementarea-si-optimizarea-programelor-de-implicare-emotionala-a-angajatilor-employee-engagement-23-octombrie-2014–37.html

Referințe

Sursă imagine
Freeimages.com

Adăugați un comentariu

Adresa Dvs. de email nu va fi publicată.Câmpurile marcate cu asterisc (*) sunt obligatorii.

*

NOUTĂȚI